modul în care oamenii își văd propria natură este o întrebare impusă în fundamentul oricărui sistem etic. Unele puncte de vedere comune neagă existența oricărui scop pentru viață sau a oricărui plan divin care îi face pe oameni diferiți de alte ființe. Aceste opinii privesc practic omenirea ca pe un animal în evoluție. Un alt punct de vedere subliniază aspectul spiritual al vieții, rezultând renunțarea la lume și credința că torturarea trupului este o virtute care servește sufletului.
o a treia viziune asupra naturii umane tinde să accentueze excesiv aspectul intelectual al vieții, care trece cu vederea faptul că oamenii au nevoie de îndrumare divină, precum și de intelect. O altă viziune pune păcatul în afara proporției, ducând la o viziune pesimistă asupra vieții care îi face pe oameni să se simtă constant bântuiți de păcatele lor.
viziunea islamică asupra omului
Islamul vede oamenii ca fiind destul de distincți de alte ființe, deoarece oamenii sunt administratorii lui Dumnezeu pe pământ. Acest punct de vedere are efecte principale asupra perspectivei unei persoane care ar putea fi rezumate în patru puncte de bază. Primul este acceptarea de sine prin realizarea propriei naturi, indiferent dacă este vorba de slăbiciuni sau puncte forte. Acest lucru are ca rezultat un echilibru mental: oamenii nu sunt nici bântuiți de păcatele și slăbiciunile lor, nici prea aroganți cu privire la punctele lor forte. Al doilea punct este, realizând că oamenii sunt administratorii lui Dumnezeu, ei ar trebui să respecte limitările pe care le-a stabilit pentru ei pe pământ. Aceste limitări nu contrazic proprietatea individuală; ele îi împiedică doar pe oameni să abuzeze de darurile puse în mâinile lor de Dumnezeu. Folosirea sau distrugerea nechibzuită a mediului este privită ca o crimă morală.
de exemplu, Islamul consideră mediul ca o încredere personală și nu o proprietate personală. Acesta este motivul pentru care distrugerea sau utilizarea neînțeleaptă a mediului este privită ca o crimă morală. Sinuciderea este, de asemenea, considerată greșită din punct de vedere moral, deoarece trupul este unul dintre darurile lui Dumnezeu încredințate oamenilor, pe care ar trebui să le folosească pentru a-și îndeplini misiunea de administratori. Chiar și banii sunt considerați o încredere; oamenii nu o pot arde și susțin că sunt liberi să-și folosească proprietatea după bunul plac. Acceptarea de sine a oamenilor și limitele tutelei conduc la o viziune integrată asupra vieții, care refuză distincția dintre aspectele spirituale și cele materiale ale vieții. Acest lucru previne confuzia cauzată de împărțirea vieții în două sfere diferite și stabilirea anumitor reguli care se aplică unei zone, indiferent de cealaltă. Un verset din Coran spune ce înseamnă
(Al-Mulk 67:1-2)
aceasta înseamnă că perspectiva islamică privește viața ca pe un test, ceea ce indică faptul că viața nu este doar o experiență prin care trece o persoană fără a avea un scop. Dimpotrivă, distincția și demnitatea rasei umane constă în valorificarea la maximum a capacităților lor materialiste, intelectuale și spirituale pentru a depăși slăbiciunile și neajunsurile și pentru a-și îndeplini misiunea de administratori. Acest punct de vedere Islamic nu se străduiește doar pentru evlavia individuală, ci oferă o viziune mai dinamică asupra vieții, care cere participarea activă a oamenilor la îndreptarea răului și la efortul de a obține pacea și justiția socială. Viziunea islamică asupra universului. Perspectiva etică a individului și comportamentul său nu este afectată numai de viziunea persoanei asupra propriei sale naturi, ci și de viziunea persoanei asupra lumii din jurul său. Islamul consideră universul ca un instrument care ajută omenirea să-și îndeplinească rolul de administrator al lui Dumnezeu pe pământ.
Islamul vede întregul univers ca fiind subordonat omenirii …
un verset din Coran explică acest punct de vedere:
(An-Nahl 16:14)
acest lucru dovedește că, spre deosebire de unele puncte de vedere comune cu privire la fenomenele naturale ca adversar al oamenilor, Islamul vede întregul univers ca subordonat omenirii pentru a-și îndeplini datoria.Cu paisprezece sute de ani în urmă, Coranul a clarificat faptul că Dumnezeu a creat întregul univers și l-a făcut subordonat omenirii, astfel încât să poată explora și valorifica natura.Acest lucru este menționat în Coran unde Allah spune ce înseamnă:
(Al-Jathiyah 45:13)
un alt verset se referă la valorificarea și cugetarea asupra fenomenelor din natură ca o obligație morală și o parte a tutelei oamenilor pe pământ:
(Al-A ‘ raf 7:185)
conceptul de închinare în Islam
în Islam, închinarea nu înseamnă doar îndeplinirea anumitor ritualuri religioase, deoarece orice activitate din Islam ar putea fi considerată un act de închinare, atâta timp cât sunt îndeplinite două condiții principale. O condiție este intenția pură și sănătoasă din spatele acestei activități și că este destinată ascultării de Dumnezeu, indiferent de tipul de activitate. Cealaltă condiție este ca această activitate să fie făcută în limitele prescrise de Dumnezeu. În acest sens, întreaga viață a credinciosului ar putea fi practic un act continuu de închinare, indiferent dacă o persoană este la serviciu sau la școală, sau chiar la cumpărături și momente de recreere. Un verset din Coran se referă la asta spunând Ce înseamnă
(Al-A ‘ raf 7:32)
un alt verset cheie din Coran spune ce înseamnă
(Adh-Dhariyat 51:56)
desigur, nu se poate interpreta acest verset ca Dumnezeu ordonând oamenilor să se roage continuu. Înseamnă doar că, trăind conform poruncilor lui Dumnezeu cu o intenție pură și sănătoasă în spatele fiecărei activități, viața devine de fapt un act continuu de închinare.
învățarea în Islam
în Islam, actul învățării în sine este considerat un act de închinare, cu condiția să se afle în limitele lui Dumnezeu și cu un motiv bun în spatele ei. Primul cuvânt revelat în Coran a fost „citit”.”Afirmând importanța învățării în Islam, Coranul și tradiția profetică încurajează învățarea. Primul cuvânt revelat în Coran a fost iqra (Al-Alaq 96:1). În primele câteva versete ale aceleiași Sura (capitol), predarea este menționată de două ori și stiloul este menționat ca unul dintre instrumentele învățării.Un verset spune ce înseamnă
(Fatir 35:28)
aceasta înseamnă că oamenii care au cunoștințele și sinceritatea potrivite pentru a studia cu atenție și obiectiv ar fi mai conștienți de puterea și mila lui Dumnezeu și ar fi mai temători de Dumnezeu decât cei care sunt ignoranți. Un alt verset spune ce înseamnă:
(Al-Mujadilah 58:11)
versetul nu specifică tipul de cunoaștere pe care o persoană ar trebui să o învețe, deoarece, în Islam, orice cunoaștere benefică pentru omenire este considerată o modalitate de a obține grade superioare. Profetul Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne informează într-una din spusele sale că îngerii își întind aripile pentru oamenii care caută cunoașterea, ceea ce arată importanța căutării sincere a cunoașterii și modul în care îngerii sunt mulțumiți și mulțumiți de acel act.
în acest sens, învățarea pentru a construi o civilizație echilibrată care combină progresul material și moral este de fapt o datorie care revine fiecărui musulman, atât bărbat, cât și femeie.
bazele codului moral Islamic
viața este un test din care o persoană trebuie să iasă onorabil și cu succes.
teoria etică, fie ea laică sau religioasă, se confruntă cu patru probleme de bază la care nu se răspunde clar. Primul este ceea ce este binele suprem pe care o persoană se străduiește? Unii filozofi au răspuns la această întrebare spunând că binele suprem este fericirea; alții au crezut că este sentimentul datoriei; iar un alt grup a spus că este perfecțiunea. Binele suprem din perspectiva islamică este de a urmări plăcerea lui Dumnezeu și de a îndeplini rolul de tutelă. De aceea, viața este considerată un test din care o persoană trebuie să iasă onorabil și cu succes.
există două criterii pentru a judeca dacă un act este un bun final sau nu. Primul este că acest act trebuie să ajute la realizarea plăcerii lui Dumnezeu, iar al doilea este că acest act îi ajută pe oameni să treacă cu succes prin viață fără să-l nemulțumească pe Dumnezeu sau să împiedice alte activități bune. A doua întrebare este: care este sursa supremă de cunoaștere a binelui și a răului? Au fost date diverse răspunsuri, cum ar fi experimentarea, intuiția și intelectul. Cu siguranță, Islamul nu respinge utilizarea tuturor acestor surse, ci pur și simplu pune aceste surse în perspectivă sub îndrumarea largă a revelației divine. Aceasta înseamnă că măsura finală pentru distincția dintre bine și rău este revelația, care este cunoașterea care vine de la Dumnezeu, care nu are deficiențe în cunoașterea sa.
a treia și a patra întrebare referitoare la sancțiunile asupra moralității sunt: cine are dreptul să aplice legea morală și care sunt motivele din spatele oamenilor care urmează codul moral? Pentru un musulman, sancțiunile asupra moralității și motivele din spatele ei sunt o combinație atât a fricii, cât și a iubirii. Temându-se de Dumnezeu, nu doar speriindu-se de el, ci temându-se de el într-un sens de a nu dori să-l nemulțumească căruia oamenii îi datorează totul, inclusiv propria lor existență. De asemenea, urmărirea iubirii lui Dumnezeu prin recunoașterea recompenselor sale și prin păstrarea departe de orice lucru care îi displace, care este un motiv mai nobil. Acesta este modul în care teoria etică este răspunsă în cadrul Islamic.
De Dr. Jamal Badawi