lumina se rupe acolo unde nu strălucește soarele;
unde nu curge marea, apele inimii
își împing mareele;
și, fantome sparte cu viermi strălucitori în cap,
lucrurile luminii
se strecoară prin carne unde nici o carne nu pune oasele.
o lumânare în coapse
încălzește tinerețea și sămânța și arde semințele vârstei;
unde nu se agită nicio sămânță,
fructul omului se desface în stele,
luminos ca un smochin;
unde nu este ceară, lumânarea își arată firele de păr.
zorii se sparg in spatele ochilor;
de la stalpi de craniu si deget de la picior sangele Vant
aluneca ca o mare;
nici ingradit, nici trasat, izvoarele cerului
cioc la tija
ghicind intr-un zambet uleiul lacrimilor.
noapte în prize runde,
ca unele luna pitch, limita de globuri;
Lumina zilei os;
în cazul în care nu este rece, jupuire gales unpin
hainele de iarnă;
filmul de primăvară este agățat de capace.
lumina se sparge pe loturi secrete,
pe sfaturi de gândire unde gândurile miros în ploaie;
când logica moare,
secretul solului crește prin ochi,
și sângele sare în soare;
deasupra alocărilor de deșeuri, zorii se opresc.
mai multe despre Dylan Thomas:
- Elegie
- eunucul nostru visează
- un refuz de a plânge moartea, prin foc, a unui copil din Londra
- de la prima febră a iubirii la ciuma ei
- Lament
- Fă-mi o mască